Un bărbat a fost găsit de către polițiștii locali înainte cu doar două zile de Anul Nou dormind, la -15 grade, într-o clădire abandonată de pe Pietonalul Liviu Rebreanu. Se pare că acesta a fost dat afară din casă de către familie și a ajuns să doarmă pe unde apuca.
Săptămâna trecută, polițiștii locali au luat la pas spațiile de joacă pentru copii, punctele termice dezafectate și locurile cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost, pentru a-i găsi pe cei care se adăpostesc acolo, mai ales că în această perioadă temperaturile au fost deosebit de scăzute, ajungând și la -18 grade.
„Ca urmare a executării serviciului de patrulare, în data de 29.12.2016, în jurul orelor 21:00, în incinta unui imobil nelocuit pe strada Liviu Rebreanu a fost depistat dormind într-o cameră insalubră și neîncălzită, numitul M.C. (cu ultimul domiciliu în municipiul Bistrița)”, precizează reprezentanții Poliției Locale.
Se pare că bărbatul în cauză a rămas pe drumuri chiar în prag de sărbători, fiind dat afară din casă. Fără un acoperiș deasupra capului, bărbatul s-a adăpostit într-un spațiu abandonat din centrul istoric. Polițiștii locali l-au condus pe bărbat la centrul pentru persoane fără adăpost.
Acesta nu este singura persoană găsită aproape înghețată de frig. Ieri, jandarmii au găsit o familie cu doi copii în gara din Bistrița. Se pare că cei doi concubini, care aveau doi copii sub doi ani, au fost dați afară de la ferma unde munceau și locuiau. Mai multe despre acest subiect AICI.
Foto: jurnaldeoas.ro