În urmă cu puțin timp, un bărbat de 66 de ani a făcut un infarct pe munte, în zona Valea Mare. Acesta se afla într-o zonă greu accesibilă, având nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a ajunge la personalul medical.
Bărbatul are 66 de ani și deocamdată nu se știe ce căuta pe munte. Potrivit informațiilor oferite personalului medical, cel mai probabil, acesta a suferit un infarct, acuzând dureri în piept.
Incindentul s-a produs în Parcul Național Munții Rodnei, în apropiere de Valea Mare, într-o zonă greu accesibilă. Victima a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a ajunge la personalul medical. Deocamdată nu se știe care este starea bărbatului, acesta fiind totuși conștient.
UPDATE:
Se pare că este vorba despre un cioban de 66 de ani, care a suferit un infarct destul de sever tocmai la stâna din creierii munților, unde muncea. Cei care au anunțat incidentul la 112 și au cerut ajutoare au fost ceilalți ciobani.
„Am urcat cam 7 kilometri, alternativ și cu autoturismul și pe jos, a fost un drum destul de dificil, la un moment dat nici mașina nu a mai putut urca. L-am găsit pe bărbat la o stână, făcuse un infarct destul de sever”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Horațiu Miron din cadrul Salvamont Bistrița.
Salvamontiștii au solicitat ajutorul unui elicopter, însă acesta nu a putut să treacă peste Munții Călimani din cauza vremii, motiv pentru care bărbatul a fost dus până în centrul comunei Șanț și predat paramedicilor din cadrul ISU Năsăud. Pe drum, acesta a fost preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul ISU Bistrița și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Se pare că bărbatul este stabil.