În urmă cu mai bine de jumătate de oră, în localiatea Blăjenii de Sus a izbucnit un incendiu. Flăcările au cuprins una dintre camerele unei case de locuit. Proprietara casei, o femeie în vârstă, a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital.
Incendiul a fost anunțat înainte de ora prânzului, intervenindu-se cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Din fericire, pompierii au intervenit rapid și au reușit să stingă flăcările în scurt timp, înainte ca acestea să cuprindă întreaga clădire.
Din primele informații reiese că focul a distrus mai multe obiecte dintr-una din încăperile casei. Proprietara casei, o femeie în vârstă, era singură în casă în momentul producerii incendiului.
Aceasta a suferit un atac de panică și a avut nevoie de ajutorul medicilor, care au și transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, pentru investigații suplimentare.