În această seară, pe Bulevardul Decebal a avut loc un accident de circulație, în care au fost implicate patru autoturisme. Deși taximetrul implicat a fost avariat serios, șoferul a scăpat fără nicio zgârietură.
Accidentul s-a produs în această seară, pe Bulevardul Decebal. În accident au fost inițial implicate două autoturisme, care mai apoi au ricoșat în altele parcate. Ambele autoturisme se îndreptau spre Winmarkt. Un taximetrist circula pe prima bandă, când a vrut să intre pe strada Lalelelor, fără să se asigure.
Taximetrul a fost lovit de un alt autoturism care circula pe a doua bandă, pe aceeași direcție de mers, șoferul acestuia nemaiputând să evite impactul. În urma impactului, taximetristul a ajuns pe trotuar, unde a lovit un alt autoturism parcat, care mai apoi a ricoșat în mașina parcată în spate. Celălalt autoturism implicat a ajuns într-un copac.
În ciuda impactului puternic, niciunul dintre cei implicați nu a fost rănit. Deși taximetrul a fost serios avariat chiar pe partea șoferului, taximetristul implicat în accident a scăpat fără nicio zgârietură.
Cei doi șoferi au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Taximetristul era cu un client în mașină, avea permis încă din `95 și nu a mai fost implicat până acum în niciun accident rutier.
La locul accidentului s-au adunat peste 30 de persoane, inclusiv unul dintre proprietarii unei mașini avarite. Polițiștii au cerut sprijinul unei dube de la pază și ordine.