Un apel la 112 a anunţat în urmă cu puţin timp că pe Dealul Jelnei s-a petrecut un accident rutier. Din primele informaţii se pare că în urma incidentului au rezultat patru victime. AFLĂ mai multe:
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp, pe Dealul Jelnei. Din primele informaţii, în urma accidentului au fost rănite două persoane. În accident a fost implicat un singur autoturism, care ar fi derapat pe șoseaua umedă și pe pietriș. Șoferul a pierdut astfel controlul volanului și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Cele patru persoane au reușit să iasă singure din autoturism. Două dintre ele, doi tineri de pe bancheta din spate, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu cele două ambulanțe ajunse la fața locului. Aceștia s-au ales cu răni la picioare, care însă nu sunt grave.
Potrivit pasagerului din dreapta, cei patru tineri sunt din Jelna și se îndreptau spre Bistrița în momentul producerii accidentului. Acesta susține că autoturismul nu avea viteză, de vină pentru accident fiind doar șoseaua umedă și pietrișul de pe carosabil.
Acesta nu este primul accident de acest fel petrecut astăzi. În cursul dimineții, un bărbat de 70 de ani a ajuns cu jeep-ul în decor după ce nu a adaptat viteza într-o curbă. Mai multe despre acest accident puteți citi AICI.