În urmă cu puțin timp, un microbuz care transporta persoane la muncă la Leoni a intrat într-un taximetru, care a făcut stânga fără să se asigure. În urma impactului, șoferul de pe taxi a fost rănit grav, acesta fiind în comă.
Incidentul s-a produs pe drumul de centură. Un microbuz care aparține firmei de transport Ani Tour și care ducea oameni la muncă la Leoni a fost implicat într-un accident de circulație, la doi pași de destinație.
Microbuzul circula regulamentar, moment în care șoferul unui taximetru care mergea pe marginea drumului a făcut stânga fără să se asigure și a intrat în fața microbuzului, șoferul acestuia nemaiputând să evite un impact.Taximetrul a fost lovit în lateral, în urma impactului șoferul și pasagera sa fiind răniți.
„În Bistrița, pe Drumul Cetății, un conducator auto în vârstă de 61 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un taximetru, pe direcția de mers spre Viișoara, nu s-a asigurat corespunzator la schimbarea direcției de mers spre stânga, fiind colizionat de un microbuz de persoane condus de un barbat de 35 de ani din Leșu, care era angajat într-o depășire regulamentară. Din accident a rezultat rănirea a două persoane, șoferul taximetrului și pasagera, o femeie de 51 de ani”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cei doi au fost transportați la spital cu un echipaj de prim ajutor și unul de terapie intensivă mobilă SMURD, pentru îngrijiri medicale suplimentare. Din primele informații reiese că șoferul taximetrului este în stare gravă, acesta aflându-se, se pare, în comă. Femeia pe care acesta o transporta a suferit pierderi de conștiență, are mai multe leziuni și traumatisme, însă este stabilă hemodinamic.
La spital au ajuns și rudele taximetristului, care au început să-l amenințe cu bătaia pe celălalt șofer implicat în accident, dar și pe reprezentanții mass-media aflați la fața locului.
În microbuzul care venea de la Leșu se aflau 8 persoane, însă niciuna nu a fost rănită.
În urmă cu două zile, un alt microbuz care transporta muncitori la Leoni a fost implicat într-un incident mai neobișnuit. Șoferul acestuia încerca să evite impactul cu un taximetrist, iar în urma unei frâne bruște mai mulți pasageri au căzut între scaunele microbuzului și au fost răniți. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.