În urmă cu puțin timp, un bătrân de peste 84 de ani a fost găsit spânzurat în apartamentul său de pe strada Rodnei. Se pare că bătrânul își serbase cele 84 de primăveri în 1 martie. Deocamdată nu se știe ce l-a determinat pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.
În urmă cu puțin timp, un bătrân trecut de 80 de ani a fost găsit spânzurat chiar în locuința sa de pe strada Rodnei. Acesta a fost găsit tocmai de persoanele care îl îngrijeau și îl vizitau frecvent. Medicii ajunși la fața locului încă încearcă să-l salveze pe bărbat aplicându-i manevre de resuscitare
Bătrânul care era bolnav și locuia singur, și-a sărbătorit în 1 martie ziua de naștere. Se pare că acesta nu avea copii, de el având grijă o nepoată. Una dintre nepoate, care a venit într-un suflet la apartamentul bărbatului, spune că a vorbit chiar astăzi cu bătrânul. Deocamdată nu se știe ce l-a determinat să recurgă la acest gest extrem.
UPDATE 18:21:
După 40 de minute de resuscitare, medicii ajunși la fața locului au fost nevoiți să declare decesul. Potrivit vecinilor, bărbatul s-a simțit rău în ultima perioadă, fiind internat la secția TBC a Spitalului Județean de Urgență. Acesta a fost internat în urmă cu o lună și la secția de Psihiatrie, având, se pare și probleme de natură psihică. Deși medicii i-ar fi recomandat acestuia să se interneze într-un azil, unde ar fi fost îngrijit mai bine, se pare că nepoții care aveau grijă de el au refuzat.
Potrivit agenților de poliție ajunși la fața locului, bărbatul nu a lăsat niciun bilet prin care să-și explice gestul extrem.