În urmă cu puțin timp a avut loc un accident pe DN17, în localitatea Susenii Bîrgăului. Un sârb și-a făcut mașina praf după ce a adormit la volan și a ajuns în șanț.
Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN17, în localitatea Susenii Bîrgăului. Un autoturism înmatriculat în Serbia care circula dinspre Suceava spre Bistrița a ajuns într-un șanț, de pe marginea șoselei.
Șoferul, un cetățean sârb, le-a mărturisit polițiștilor ajunși la fața locului că a adormit la volan, a pierdut controlul volanului și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Șanțul adânc și stâlpul în care s-a oprit autoturismul au făcut ca daunele să fie totale. Atât șoferul, cât și doi pasageri aflați în autoturism au scăpat doar cu câteva zgârieturi, refuzând transportul la spital.
Martorii susțin că impactul a fost unul puternic, deși sârbul nu ar fi avut viteză mare. Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate.