Accidentul a avut loc în urmă cu câteva minute şi de vină pare să fie un şofer neatent şi grăbit! O femeie a ajuns la spital după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor Împăratul Traian cu Pietrosu.
Şoferul, care conducea un Volkswagen Passat şi venea dinspre piaţa de pe Împăratul Traian a vrut să facă un viraj la stânga pentru a intra pe strada Pietrosu. El povesteşte că în faţa sa se afla o maşină şi că imediat după ce aceasta a pornit de pe loc a accelerat şi el.
Din păcate, a observat-o mult prea târziu pe femeia care trecea strada chiar pe trecerea de pietoni şi nu a mai apucat să frâneze.
Victima, a fost lovită şi a căzut la pământ lovindu-se la cap. Ea a fost preluată de un Echipaj de Prim Ajutor din cadrul SMURD şi dusă la spital. Din primele informaţii se pare că ar fi suferit o contuzie la nivelul capului, însă se pare că nu este grav.
Şoferul vinovat de producerea accidentului, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. El se va alege cel mai probabil cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.