În urmă cu puțin timp a avut loc un accident în localitatea componentă Sigmir. În urma accidentului au fost rănite trei persoane, care însă sunt în stare stabilă. În accident este implicat și un cetățean arab.
Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea componentă Sigmir. Se pare că un șofer care conducea o mașină înmatriculată în Cluj a vrut să facă stânga, nu s-a asigurat și a luat în plin un alt autoturism.
În urma accidentului au fost rănite trei persoane. Este vorba despre șoferii ambelor autoturisme, precum și o tânără, pasageră într-una din mașini. Unul dintre șoferi s-a ales cu un traumatism cranian, celălalt cu un traumatism toracic, în timp ce pasagera din dreapta cu un traumatism de membru inferior stâng. Toți trei vor fi transportați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Unul dintre șoferi are 45 de ani și se afla singur în autoturism în momentul producerii accidentului, iar celălalt are 31, este de naționalitate palestiniană și era însoțit de o tânără. Cei doi mergeau spre Cluj, cetățeanul palestinian conducând un autoturism închiriat de la o firma clujeană.