Accidentul a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute în Feldru şi se pare că ar fi fost implicate două maşini. În total, trei persoane au fost rănite şi două vor ajunge la spital după ce au suferit fracturi la picioare.
La accident au ajuns două echipaje SMURD, pompierii de la descarcerare şi poliţiştii. Deocamdată nu se ştie exact ce s-a întâmplat, dar cert este că în urma impactului trei persoane sunt rănite, dintre care două destul de grav.
UPDATE: 17.17
În accident au fost implicate trei maşini şi de vină pare să fie un tânăr de 22 de ani din Rebrişoara care circula pe direcţia Feldru-Năsăud. Se pare că acesta ar fi încercat să facă o depăşire neregulamentară şi a lovit două maşini care veneau din sens opus. În urma impactului, atât şoferul vinovat de producerea accidentului, cât şi ceilalţi doi şoferi, o femeie de 40 de ani şi un bărbat de 51 de ani au fost răniţi. La spital au ajuns tânărul şi bărbatul de 51 de ani.
Toţi şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest care a arătat că niciunul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Cercetările în acest caz vor fi continuate de poliţişti şi cel mai probabil şoferul vinovat de producerea accidentului va rămâne fără permis şi se va alege cu un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.