Două mașini s-au ciocnit violent în urmă cu puțin timp pe un drum din localitatea Budești. Două persoane au fost rănite și mai multe echipaje SMURD şi chiar şi un elicopter au ajuns în zonă pentru a acorda victimelor ajutorul necesar. VEZI imagini de la locul accidentului:
În total, în cele două maşini se aflau patru persoane, însă doar două dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale. În zonă au ajuns echipajele de la Ambulanţă şi SMURD de la Sărmaş şi au preluat unul dintre răniţi. Tot ei au fost cei care au solicitat elicopterul SMURD care a preluat una dintre victimele accidentului care va fi transportată cel mai probabil la Mureş pentru a primi îngrijiri de specialitate.
UPDATE: 13.00
De vină pentru producerea accidentului pare să fie un bărbat de 43 de ani din localitatea Pogăceaua, judeţul Mureş. Acesta a pătrus cu maşina pe contrasens unde a lovit un alt autoturism care venea de pe contrasens şi care era condus de un bărbat de 63 de ani din Bistriţa.
În urma impactului două persoane au fost rănite uşor şi au fost transportate la spitalul judeţean din Mureş.
"Niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în accident nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Cercetările în acest caz sunt continuate de către Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătoru de cuvânt din cadrul IPJ BN. ag. de poliţie Alexandra Vereşezan.