Deși primăvara bate la uşă, la munte e încă iarnă, care pare-se îi ia prin surprindere pe șoferi. Un autoturism a rămas, în urmă cu puțin timp, blocat în zăpadă pe drumul forestier dintre Piatra Fântânele și Lunca Ilvei. A intervenit SVSU Tiha.
În urmă cu puțin timp, un autoturism a rămas blocat în zăpadă pe drumul forestier care leagă Piatra Fântânele de Lunca Ilvei. Se pare că este vorba de o mașină mică, în care se află doar șoferul.
Serviciul Voluntar Pentru Situații de Urgență Tiha a intervenit cu o mașină de teren pentru a-l ajuta pe bărbat să-și scoată mașina din nămeți.
UPDATE: 16.15
Salvamontiştii şi cei de la SVSU au ajuns deja la victima blocată în zăpadă şi, la această oră, tractează maşina bărbatului spre drumul naţional.
Pentru că bărbatul înzăpezit a suferit un atac de panică din cauza situaţiei dificile prin care a trecut, salvatorii au solicitat şi ajutorul unui echipaj medical.
UPDATE: 16:46:
Bărbatul venea de la Beclean și se îndrepta spre Iași, de unde era. Cineva i-a recomandat să folosească drumul forestier ce leagă Piatra Fântânele de Lunca Ilvei pe motiv că ar scurta drumul. Autoturismul nu era echipat corespunzător de iarnă, motiv pentru care a derapat și a rămas împotmolit.