Acum câteva momente, un accident în care a fost implicată o motocicletă s-a soldat cu două victime. Accidentul a fost provocat de o șoferiță care se afla cu familia în concediu.
Un accident rutier a avut loc acum puțin timp în municipiul Bistrița, pe Bulevardul Republicii. Două persoane se aflau pe o motocicletă, un bărbat și o femeie. Bărbatul, care conducea motocicleta, are 45 de ani și locuiește în Dumitrița. Cei doi se aflau în zona poliției, pe prima bandă de circulație.
La un moment dat, o șoferiță de 34 de ani, care se afla în mașină cu soțul și copilul în vârstă de aproximativ șapte ani, a vrut să treacă de pe cea de a doua bandă pe prima, dar nu a observat motocicleta. Atunci s-a produs impactul, mașina femeii atingând motocicliștii, care s-au dezechilibrat și au căzut pe trotuar, aproape de un stâlp de electricitate.
Din fericire, cei doi nu au fost răniți grav. Femeia de pe motocicletă a suferit răni minore, iar bărbatul va fi transportat la spital, dar, din primele informații, el nu este în stare gravă.
La fața locului au intervenit un echipaj de prim ajutor, o ambulanță și două echipaje de poliție. Momentan, circulația este îngreunată, traficul desfășurându-se pe o singură bandă.