Elena Udrea spune că partidul din care face parte are în acest moment alte priorităţi şi că nu a discutat cu colegii săi despre candidatul Mişcării Populare la alegerile prezidenţiale. Elena Udrea nu a vrut să precizeze nici dacă îşi doreşte să fie ea succesoarea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.
"Nu discutăm deocamdată despre acest lucru. Avem multă treabă, de la 400 de organizaţii trebuie să ajungem la 3000 şi ceva. Nu facem faţă cu înscrisul noilor membrii în Mişcarea Populară, şi ce este cel mai important, mulţi dintre aceştia nu au mai făcut niciodată politică", a declarat Elena Udrea într-o conferinţă de presă.
Ea a precizat că important acum pentru partidul din care face parte este să aibă cât mai mulţi susţinători, să devină puternic şi cunoscut şi că abia apoi liderii Mişcării Populare vor decide cine va fi candidatul care va reprezenta acest partid la alegerilede la sfârşitul acestui an.
Întrebată dacă îşi doreşte să candidaze Udrea a precizat că este mult prea devreme să vorbească despre acest lucru şi că în momentul de faţă nu a discutat cu colegii săi despre asta.