Investiţii in drumuri, grădiniţe sau o punte peste râul Bistriţa! Asta vor liberalii bistriţeni care încurajează investiţiile şi nu sunt de acord ca executivul Primăriei Bistriţa să pună banii "la ciorap".
Conducerea Primăriei Bistriţa a alocat pentru finanţări nerambursabile la secţiunea "Sport de performanţă" 1,5 milioane de lei însă din aceşti bani au fost cheltuiţi 90.000 de lei pentru că un singur proiect a primit finanţare. Banii rămaşi ar urma să intre în fondul de rezervă al Primăriei Bistriţa, asta dacă planurile primarului Creţu vor fi aşa cum e îşi doreşte.
Liberalii nu sunt însă de acord ca banii să ajungă în fondul de rezervă şi propun să fie cheltuiţi pentru punerea în practică a unor proiecte care sunt aprobate chiar şi de 4-5 ani de zile.
Gheorghe Tuţă, consilier local din partea PNL, propune ca banii să fie cheltuiţi pentru amenajarea grădinţei de pe strada Nicolae Bălcescu sau pentru amenajarea în zona străzii Petru Maior a unei punţi peste râul Bistriţa.
"În mod normal fondul de rezervă, dacă el există, trebuie cheltuit pe parcursul anului, mai ales în partea a doua a anului", a declarat într-o conferinţă de presă Gheorghe Tuţă.