O persoană este inconştientă şi are nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost implicată într-un accident petrecut pe raza localităţii Tureac. Victima se afla pe un o motocicletă în momentul producerii accidentului și cobora o pantă, iar familia l-a găsit fără cunoștință lângă un gard.
Medicii se îndreaptă în aceste momente spre zona Valea Ursului din Tureac pentru a acorda victimei accidentului primele îngrijiri medicale.
Deocamdată nu se ştie în ce condiţii a avut loc accidentul şi nici cât de grav este rănit bărbatul implicat. Persoana care a sunat la 112 a anunţat medicii că victima este inconştientă.
UPDATE: 00.31
Bărbatul a fost preluat de un Echipaj de Prim Ajutor care a pornit spre Bistriţa, pe drum urmând să se întâlnească cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă care va prelua victima şi o va aduce la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Se pare că bărbatul era pe o motocicletă pe care și-o cumpărase de puțin timp și nu avea permis. Nu se știe cu exactitate cum s-a produs accidentul, cert e că familia l-a găsit fără cunoștință lângă un gard, pe un drum forestier.
UPDATE: 09.21
"Este vorba despre un tânăr de 19 ani din Tureac care se afla pe un motociclu. Acesta se afla pe un drum privat, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a căzut", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, insp. Antonela Pop.