Pe 3 septembrie 2015, comuna Măgura Ilvei a devenit oaza de liniște pentru o familie frumoasă și numeroasă din Ucraina, compusă din mama – Svetllana, tata - Andrej și cei șapte copii. Au ajuns în Bistrița-Năsăud, într-o zonă liniștită, departe de ororile războiului pe care l-au suportat o bună perioadă de timp.

Din păcate, aici nu au avut parte însă de viața liniștită la care sperau. Oamenii se plâng că au căzut în plasa unei asociații, despre care spun că s-ar fi folosit de ei și în loc să-i ajute să evolueze, să se integreze, să își facă acte și să fie un plus pentru comunitatea în care au venit să trăiască, le-a pus numai piedici și i-a umilit...

Doi oameni inteligenți, cu studii superioare, cu afaceri proprii în Ucraina au ajuns să trăiască din mila unor donatori, lunar primind conform lui Andrej Tuchalina, o sumă de 300 de lei pentru a se descurca.

Între timp, cei doi băieți mai mari s-au întors înapoi în Ucraina și au început să lucreze la Kiev. Mama, tata și cei cinci frățiori mai mici au rămas în Măgura Ilvei încercând să se integreze.

După ce au trecut cu greu peste o iarnă foarte friguroasă, casa veche nereușind să le asigure confortul termic de care ar fi avut nevoie copiii, oamenii au încercat să facă ceva pentru comunitate. Andrej a încercat să lucreze, dar pentru că nu a reușit să își rezolve actele pentru permisul de muncă, așa cum i-a promis asociația înainte de a pleca din Ucraina, nu a reușit să se angajeze, lucrând ca zilier, pe bani puțini.

Svetllana, soția, a reușit să mobilizeze femeile din comună să meargă la sală, s-a implicat în viața comunității, a încercat chiar să facă consiliere psihologică, însă piedicile puse în calea familiei au fost nenumărate... Brusc s-au hotărât să plece după ce au aflat că familia li se va mări cu un nou membru, Svetllana aștepând de Crăciun un nou bebeluș...

Și-au adunat lucrușoarele, și-au luat copiii și s-au întors în țara războiului. După experiența din România, nu și-ar mai dori să mai vină în țară decât să își vadă prietenii câștigați în comunitatea de la Măgura Ilvei.

Întreaga comună i-a primit cu brațele deschise, iar zilele trecute, la despărțire, vecinii au plâns, cu mic, cu mare, care pe unde au apucat... Tanti Sabina a venit în fugă, cu lacrimi în ochi cu o seară înainte de plecare. Ea a fost vecina care le-a adus din prima zi de când au venit ouă și lapte pentru copii și chiar dacă nu vorbeau aceeași limbă s-au înțeles de minune...  Svetllana și-a servit vecinele, ca de obicei, cu ceai din plante culese de mâna ei și le-a mulțumit pentru suport.

Afară, familia Rus, plânge și ea pe la colțuri... „Așa de rău ne pare că pleacă. Ne-am înțeles de minune, nici nu aș fi crezut... Fetițele se jucau împreună... Copiii îs așa de bine crescuți, tare bine ne-am înțeles. Până mor nu îi uit”, povestește și vecina Antonia printre lacrimi....

Andrej Tuchalina, muncit, suferind și dezamăgit de România și de asociația care i-a adus în țară, asociația „care le-a promis una și a făcut alta” a decis să povestească jurnaliștilor experiența prin care a trecut în România pentru ca alte familii de urcaineni să nu mai aibă parte de experiența lor de viață.

Mama, Svetllana, este o optimistă convinsă și spune că anul petrecut în România a fost o vacanță lungă pentru copii, o experiență de viață, fericită pe deoparte, tristă pe de altă parte, o lecție dură pe care au învățat-o. Au decis să se întoarcă acasă dintr-un motiv simplu: familia li se va mări cu un nou membru, Svetllana aștepând de Crăciun un nou bebeluș... El va fi al zecelea membru al familiei Tuchalina. Pentru el familia întreagă e dispusă să se întoarcă în Ucraina, la doar 60 km depărtare de zona de conflict, acolo unde locuiește mama Svetllanei, pentru a feri copilul de dezamăgirile românești...

În decizia lor de a se întoarce în Ucraina, atitudinea celor care gestionează Asociația Vasile Voiculescu, prin intermediul căreia au ajuns în România, a cântărit foarte mult, cei doi părinți spunând jurnaliștilor că nu mai rezistă încă o iarnă în casa friguroasă de la Măgura Ilvei, în care trebuiau să se trezească aproape din oră în oră pentru a băga pe foc și a menține doar cele 13 grade din casă.

Înainte de a pleca spre casă, familia Tuchalina a discutat cu reporterii Bistrițeanul.ro despre motivele pentru care a decis să plece înapoi, în zona de conflict din Ucraina, declarațiile lor ridicând serioase semne de întrebare asupra activității unor asociații care una promit și alta fac... Familia Tuchalina preferă să trăiască foarte aproape de zona de conflict, cu cinci copii mici și un al șaselea pe drum, cât mai departe de asociația care i-a adus în România...

Ce v-a determinat să luați decizia de a pleca acasă, în Ucrania?

„Acum este foarte bine totul, copiii au prieteni... Noi nu am avut niciodată probleme cu vecinii, însă problemele le avem cu organizația care ne-a adus pe noi aici. Nu este ceea ce credeam. Nu este la ceea ce ne-a chemat. Pe noi ne-a chemat la cu totul altceva... Mai târziu am aflat că proiectul se numește Ajutor pentru copiii din Ucraina și despre adulți acolo nu e vorba... Însă și în acest caz copiii nu au avut un profesor în limba ucraineană, în prima jumătate a anului copiii nu au avut dreptul să meargă la școală pentru că domnul Pop (n.r. Reprezentantul Asociației Vasile Voiculescu) a spus că nu se poate face acest lucru și au stat acasă cu mama. Problema este că nu reușim să ne facem un viitor aici. A trecut aproape un an și eu încă nu am dreptul de muncă și nici soția nu are acest drept. Deși când am discutat că venim încoace mi s-a promis c-o să am un loc de muncă la o fabrică... Problemele au fost multe... Anul trecut am trăit în această casă. Întreaga iarnă la doar 13 grade... Eu și fiul cel mare care a plecat acasă în urmă cu o lună făceam de serviciu, în schimburi și în fiecare oră mergeam la centrală să punem pe foc... Am avut un aviz de muncă și pentru ca să am permis de muncă trebuie să merg înapoi în Ucraina să primesc viza de muncă. Eu și Zvetllana ne gândim la o perspectivă pentru viitor și l-am întrebat pe domnul Pop legat de iarna care vine (în iarna asta noi am ars patru mașini de lemne), iar pentru iarnă de acum ar fi trebuit să pregătim lemnele ca să se usuce, însă domnul Pop a spus că deocamdată nu ne poate ajuta... ", povestește Andrej.

Cei doi soți spun că depind de asociația care i-a adus în România sută la sută și cred că nu pot fi acuzați că nu au avut suficientă răbdare pentru a li se rezvolva problemele de acte. „Tot ceea ce a depins de noi am prezentat în cel mai scurt timp. Niciodată nu a fost reținere din partea noastră, dar nu ne mai permitem să mai așteptăm. Noi ne gândim la viitor și iar să așteptăm încă o iarnă în frigul din casa aceasta... În viața mea s-au schimbat niște lucruri, iar la iarnă așteptăm un copil și de aceea avem nevoie de multă căldură. I-am spus și domnului Pop, dar nici lucru acesta nu l-a determinat să facă ceva mișcări mai accentuate pentru asta", povestesc Andrej și Svetllana...

Despre proiect cei doi soți spun că „este un declin complet... Proiectul de fapt nici nu există - a venit și a doua familie și după două luni de zile a plecat înapoi. Ei au plecat rapid înapoi pentru totdeauna. Domnul Pop le-a povestit tuturor că ei au plecat pentru un timp, însă au plecat definitiv, și-au luat la revedere și nu s-au mai întors..."

Ce mesaj transmit familiilor de ucraineni care vor să vină în România?!

Andrej Tuchalina: Dacă ați vrea să veniți ca și turiști, să veniți numaidecât în satul acesta, să vizitați acest sat - Măgura Ilvei. Este un primar extraordinar, oameni sunt extraordinari, dar dacă vă invită într-un proiect pe care-l organizează Asociația Vasile Voiculescu atunci să nu veniți, nicidecum să acceptați.

Ce veți face în Ucraina? Ce perspective aveți?

Andrej Tuchalina: Familia mea o să meargă la mama lui Svetllana, ea trăiește la 60 km de zona de conflict, eu am să caut de muncă în Kiev. Am o propunere, am avut înainte să vin în România, dar trebuie să merg să văd despre ce este vorba. Atunci am ales România pentru că atât de frumos s-a povestit despre planuri, despre proiecte, încât am lăsat totul, am lăsat propunerile acolo și am venit încoace...

Considerați că ați fost induși în eroare?

Andrej Tuchalina: Eu chiar am fost amăgit... Și nu numai eu, ci noi cu toții. Absolut, din toate punctele de vedere".

Ce ați așteptat venind aici și nu s-a întâmplat?

Andrej Tuchalina: Ni s-a promis că o să ne ajute să ne deschidem aici un business, în trei ani de zile să ne cumpărăm o casă, să muncim... Am vrut să ne cumpărăm o casă și să o eliberăm pe cea în care locuim noi acum pentru alte familii. Svetllana vroia să coacă o pâine deosebită, fără e-uri, pentru familiile din Măgura Ilvei, însă când i-am spus domnului Pop despre lucrul acesta ne-a spus să uităm despre asta: bani nu avem...

Domnul Pop în luna noiembrie mi-a trimis o scrisoare electronică în care scrie că toate sunt bune și ne dă o serie de informații financiare din care rezultă că 32.000 de euro a primit din donații asociația pentru noi și încă 15.000 de euro este luat un credit. Este vorba de 47.000 de euro care ar fi fost cheltuiți cu noi în două luni jumătate! Eu l-am întrebat - oare chiar atât de scumpi suntem noi pentru proiectul dumneavoastră că în două luni și jumătate pentru noi s-au cheltuit 47.000 de euro? Domnul Pop a căutat întotdeauna să evite răspunsul la această întrebare și până la urmă chiar nu a răspuns...

Svetllana Tuchalina: Noi am fost ivitați în acest proiect ca și parteneri. Ca și oameni care împreună vom hotărî lucrurile. Oficial însă suntem voluntari pentru că asociația nu a putut să găsească o altă cale ca să ne aducă încoace, în România. Din această cauză a trebuit să folosească niște metode ca să ajungem până aici. După acte noi trebuie să acordăm ajutor aici, în România. Și parțial așa a și fost. Am făcut consiliere - oamenii veneau, aveau nevoie de ajutor și chiar i-am ajutat. Am făcut și consiliere psihologică pentru o familie de ucraineni care urmau să vină. Din cauza asta, noi am fost văzuți ca și parteneri de la începutul proiectului, de la începutul venirii noastre aici.

Andrej Tuchalina: Când am pus întrebarea în legătură cu finanțele, o întrebare nevinovată, ni s-a spus direct că noi suntem aici un fel de nimeni, nu are niciun interes să ne dea o dare de seamă și că noi nu avem niciun drept să o cerem. Ne-am simțit aici mai mult folosiți, mințiți. Noi am venit să ajutăm, să lucrăm, dar nu ne lăsa să înaintăm cu nimic...

Credeți că birocrația românească a fost o problemă?

Andrej Tuchalina: Birocrația nu cred că a fost o problemă. Noi am vrut să muncim, să ne cumpărăm o casă, să facem ceva aici, dar din păcate domnul Pop a avut alte planuri pentru noi și a frânat lucrurile. Poate că nu ne-am înțeles foarte bine...

Ce-i reproșați domnului care v-a adus aici?

Andrej Tuchalina: Nu vreau să mai discut nimic cu domnul... Singurul lucru pe care îl vreau este să evit ca o altă familie să cadă în mâinile lui. Noi am fost prea mult răbdători... Familia care a venit după noi a plecat după două luni...

Cum ați rezistat atât de mult?

Andrej Tuchalina: În primul rând, noi suntem dintr-o zonă de conflict, ei nu erau dintr-o zonă de conflict și aveau unde să plece înapoi... Acum am luat o hotărâre să mergem mai aproape de război, dar mai departe de organizația Vasile Voiculescu... Sentimentul nostru este că aceasta s-a folosit de noi, iar când nu am primit răspuns la întrebarea legată de bani am fost siguri că suntem sută la sută folosiți în acest proiect. Dacă ești un om sincer nu ascunzi niciodată, toate mișcările sunt văzute și iei o hârtie și scrii de situația financiară.

Nu am calculat cât s-ar fi cheltuit cu noi, dar eu cred că nu mai mult de 15.000 de euro care au plecat la reparația casei. Pentru că puteți să vă dați seama ce înseamnă 300 de lei lunar pentru familia mea. El ne lăsa 300 de lei și pleca în Germania pentru o lună de zile. Din acești bani cumpără ce vrei - motorină la mașină, lemne, poți face orice cu banii ăștia...

Considerați că ați pierdut acest timp?

Andrej Tuchalina: Nu! Luăm fiecare eveniment ca și filozofii. Fiecare eveniment îl luăm ca și experiență, din venirea noastră aici am luat niște învățături de viață. Ne-am adaptat aici, ne-am făcut mulți prieteni...

Ce v-a plăcut cel mai mult aici?

Svetllana Tuchalina: Zona de aici, mi-am făcut prieteni la sală, în fiecare zi mergeam, femeile erau foarte interesate de consiliere psihologică și chiar și-ar fi dorit să deschid un cabinet aici. Am văzut un viitor în această zonă, dar din păcate sunt doar planuri, planuri pe care n-am reușit să le punem în aplicare.

Cum credeți că această perioadă îi afectează pe copii?

Svetllana Tuchalina: A fost o excursie lungă, a fost și stres, au fost și momente interesante... Eu cred că le va trebui un timp să recupereze ce au pierdut în Ucraina, dar se vor adapta. Putem presupune în viitor că vor fi poligloți - deja știu ucraineană, română, engleză, germană și franceză...