A vrut să-şi scape tatăl de epilepsie, dar l-a băgat în mormânt! Un bărbat de 55 de ani a fost trimis în judecată fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor după ce în luna ianuarie a acestui an i-a tăiat limba tatălui său care ulterior a murit. Dacă va fi găsit vinovat, omul riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare.
Grigore Salvan, un bătrânel de 84 de ani, a avut o moarte îngrozitoare şi violentă, cauzată de o asfixie mecanică consecutivă unei bronhopneumonii de decubit între plaga tăiată a limbii. În urma necropsiei, medicul legist a stabilit că între decesul bărbatului şi rana pe care a avut-o la limbă a existat o legătură de cauzalitate directă.
Vinovat de moartea bătrânului pare să fie fiul acestuia, Grigore Salvan, despre care rudele au spus că i-a tăiat limba tatălui său. Bărbatul nu a recunoscut că ar fi făcut acest lucru însă mai multe persoane le-au spus anchetatorilor la vremea respectivă că l-au văzut pe acesta că ţinea limba tatălui său în mână.
Grigore Salvan a fost reţinut pentru 24 de ore şi procurorii au cerut ca acesta să fie arestat însă judecătorii au decis că omul poate fi cercetat în stare de libertate.
După ce au adunat suficiente probe împotriva lui, procurorii au cerut să fie dus în faţa instanţei şi judecat pentru săvârşirea infraţiunii de omor.
Într-un comunicat de presă remis presei de către purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procuror şef Angela Sîngeorzan se arată că a fost trimis în judecată "SALVAN GRIGORE - pentru comiterea unei infracţiuni de omor, constând în faptul că la data de 21.01.2014, a acţionat cu un corp tăietor/inţepător, în interiorul cavităţii bucale a tatălui său, victima Salvan Liviu, tăind limba acesteia, şi cauzând o plagă ce a necesitat transportarea de urgenţă la spital, în vederea salvarii victimei, decesul survenind din cauza unei insuficienţe respiratorii acute, datorate bronhopneumoniei de aspiraţie, între plaga prezentă la internarea victimei şi deces existând o legătură de cauzalitate directă".
Grigore Salvan va ajunge în faţa instanţei de judecată şi pe baza probelor din dosar judecătorii vor decide dacă bărbatul va face sau nu puşcărie pentru moartea tatălui său.