Drum cu peripeții pentru zeci de călători care au vrut să ajungă astăzi la Cluj. Locomotiva trenului 4017 a sărit de pe șine înainte de a ajunge în gara din Beclean. Nimeni nu a fost rănit, însă circulația feroviară este blocată, alte trei trenuri fiind oprite pe traseu. UPDATE:
Locomotiva unui tren de persoane a deraiat în această dimineață în apropiere de Beclean, se pare că din cauza proastei infrastructuri a căii ferate. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă circulația feroviară este blocată, până la această oră alte trei trenuri fiind oprite în diferite gări.
Șeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa, Ioan Murăşan spune că incidentul s-a produs după ce o roată a locomotivei trenului Regio Bistrița-Cluj Napoca nr. 4107 a sărit de pe şine blocând întreaga garnitură.
Trenul se îndrepta de la Bistrița spre Cluj, iar înainte de a ajunge la intersecția cu drumul spre Figa roata din față a locomotivei a sărit de pe șine.
„Nu au existat răniți, iar pasagerii au fost transportați până în gara din Beclean cu mijloace auto de unde și-au continuat drumul. Circulația feroviară este blocată, la fața locului existând mai multe echipe care fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul”, spune comisarul șef al Poiției TF, Ioan Murăşan.
La această oră locomotiva a rămas pe șine blocând traficul feroviar, iar trenurile Inter Regio București – Baia Mare și București – Cluj și vagoanele trenului Regia Bistrița-Cluj au fost oprite, respectiv remorcate până în gara din Șintereag.
Un alt tren care venea de la Timișoara a fost oprit în gara din Gherla până la deblocarea circulației feroviare.
UPDATE 1:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația feroviară între municipiile Bistrița și Cluj-Napoca, pe magistrala de cale ferată 401, este la această oră întreruptă în zona stației Beclean (județul Bistrița-Năsăud), după ce locomotiva trenului Regio 4107 a deraiat. Evenimentul nu s-a soldat cu victime.
UPDATE 2:
În jurul orei 12:40, locomotiva care a deraiat dimineaţă a reuşit să fie repusă pe roţi. Aproape treizeci de muncitori lucrau să refacă terasamentul la locul accidentului şi să repare calea ferată deteriorată. Circulaţia este în continuare blocată în zonă.