Două autospeciale de Terapie Mobilă Intensivă a SMURD şi două ambulanţe au fost trimise să intervină de urgenţă după ce două persoane au fost implicate într-un accident rutier. Un şofer a încercat să evite o maşină care ieşea cu spatele dintr-o curte.
Accidentul s-a petrecut pe strada Emil Rebreanu. Şoferul unui autoturism care încerca să ajungă la intersecţia cu DN 17 a observat în ultimul moment o şoferită care conducea o maşină de teren şi care a ieşit dintr-o curte, cu spatele.
În încercarea de a evita impactul cu maşina de teren şoferul a lovit o poartă de fier de pe partea stângă a drumului, distrugând-o, după care a virat în dreapta şi a lovit altă poartă.
Martorii povestesc că şoferiţa maşinii de teren nu s-a asigurat când a încercat să iasă din curte. De asemenea, şoferul care a încercat să evite impactul circula cu viteză foarte mare.
În maşina de teren se afla doar şoferiţa, iar în cealaltă maşină se aflau doi tineri. Toţi au fost transportaţi la spital pentru primi îngrijiri medicale.
La locul accidentului au ajuns şi poliţiştii de la Rutieră care fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întamplat şi cine este vinovat de producerea accidentului.
UPDATE
"Şoferul maşinii are 22 de ani şi este din Bistriţa. În momentul producerii accidentului în maşină se mai afla un tânăr. Maşina pe care o conducea nu este proprietate personală. Femeia care se afla la volanul celeilalte maşini are 30 de ani. Aceasta era însărcinată şi a fost transportată la spital pentru controale mai amănunţite", a precizat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, ag. pr. Crina Sîrb.