La data de 30 august, poliţiştii au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Runcu Salvei, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orăşenesc Năsăud pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulaţie de către autorităţile germane, iar numărul de înmatriculare pe care îl avea autoturismul condus de tânăr era fals, acesta aparţinând unui alt autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile olandeze.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „ Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ”, şi „Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.