Asa tata, asa fiu! Administratorul unei firme din Sangeorz-Bai este cercetat de politisti dupa ce a fost prins ca vindea material lemnos fara a detine documente de provenienta. Fiul acestuia s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost acuzat ca a facut falsuri in acte.
Zilele trecute, politistii din cadrul Compartimentului Silvicultura al Serviciului de Ordine Publica, impreuna cu partenerii planului comun de actiune Scutul Padurii 2011 au desfasurat o actiune pe Valea Somesului.
Cu aceasta ocazie l-au depistat pe Ioan N., administratorul unei firme din Sangeorz-Bai care vindea material lemnos fara a avea documente de provenienta. 2758 metri cubi de material lemnos in valoare de 510.097 lei a fost confiscat, iar administratorul firmei s-a ales cu o amenda de 10.000 lei.
“Cu aceasta ocazie, au rezultat indicii temeinice cu privire la faptul ca o societate comerciala din Sangeorz-Bai a vandut cu documente de insotire fara provenienta legala sau cu provenienta fictiva cantitatea de 2.758 mc material lemnos (cherestea si lemn rotund) la mai multe societati din judetele Bistrita-Nasaud, Satu Mare, Salaj si Cluj. S-a procedat la confiscarea valorica a materialului lemnos in valoare de 510.097 lei si sanctionarea contraventionala a administratorului Ioan N. din Sangeorz-Bai cu amenda in valoare de 10.000 lei”, s-a aratat intr-un comunicat remis presei de catre purtatorul de cuvant a Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud subinspector Antonela Gorgan.
Politistii au continuat cercetarile si au stabilit ca fiul administratorului societatii Sandu N. a savarsit infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
“De asemenea, din verificari, au rezultat indicii ca documentele de insotire a materialelor lemnoase au fost intocmite Sandu N., fiul administratorului societatii, fiind intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata. Cercetarile sunt efectuate de catre politistii Compartimentului Silvic din cadrul Serviciului de Ordine Publica”, s-a mai aratat in acelasi comunicat remis presei.