Numărul bistriţenilor care vor beneficia de ajutorul de încălzire s-a înjumătăţit faţă de anul trecut. Doar 1920 de familii vor primi acest ajutor.
Una dintre condiţiile pentru a primi subvenţia de încălzire este ca persoanele care o solicită să nu aibă venituri mai mari de 615 lei pe membru de familie. Şi maşinile cu capacitate cilindrică mare îi pot lăsa pe bistriţeni fără ajutor de încălzire dacă acestea au mai mult de 1600 cmc.
„Începând cu luna noiembrie doar 1920 de familii vor beneficia de ajutorul pentru încălzire” a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Cei care mai doresc pot să îşi depună cererile şi luniile care vor urma. Toţi bistriţenii cu venituri mai mici de 615 lei pe membru de familie sunt aşteptaţi la Direcţia de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa pentru a-şi depune dosarele pentru ajutorul la încălzire.
Bistriţenii cu venituri mici şi care nu se încadrează în lista de bunuri care îi pot exclude de la acordarea subvenţiei, au posibilitatea de a obţine ajutoare de la stat pentru plata facturilor la încălzire.
Cei care îşi vor depune cererile trebuie să nu aibă conturi în bancă mai mari de 3.000 de lei, mai mult de o locuinţă şi suprafeţe mari de teren.