Ştefan Todea, fost preşedinte al organizaţiei judeţene a PP DD, a contestat în instanţă excluderea sa din rândul consilierilor judeţeni. Judecătorii i-au dat dreptate şi în luna iulie Ştefan Toodea a câştigat procesul, însă decizia magistraţilor, care nu era definitivă şi irevocabilă, a fost contestată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Fostul lider al organizaţiei judeţene a Partidului Poporului Dan Diaconescu a fost dat afară din Consiliul Judeţean la începutul lunii martie. Motivul invocat de executivul de la CJ BN a fost faptul că Todea a rămas fără spijin politic după ce a fost dat afară din partid.
Ştefan Todea nu s-a lăsat învins şi a dat în judecată Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, contestând astfel excluderea sa din rândul consilierilor judeţeni. După câteva luni de proces, la începutului lui iulie, magistraţii au decis să îi dea câştig de cauză lui Ştefan Todea care îşi cerea înapoi fotoliul de consilier judeţean.
Decizia instanţei nu a fost însă definitivă şi irevocabilă, atfel că a fost contestată de Consiliul Judeţean care în 27 noiembrie a făcut recurs.
"Au făcut recurs şi ne vom judeca în continuare. Nu ştiu încă data la care vom avea prima înfăţişare dar eu cred că va fi abia anul viitor, prin luna ianuarie cel mai probabil. Nu am văzut dosarul, nu ştiu exact pe ce s-au bazat când au făcut recurs", a explicat Ştefan Todea pentru Bistriţeanul.ro.
Radu Moldovan spunea în vară, atunci când magistraţii i-au dat dreptate lui Ştefan Todea, că dacă instanţa va hotărî, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, că fostul membru al PP DD a fost exclus din CJ BN pe nedrept el va respecta legea.