La Sângeorz Băi s-a pus piatra de temelie a unui centru misionar. Proiectul pune la dispoziţia tinerilor 50 de locuri de cazare, o sală de mese, un birou administrativ, o sală de şedinţe, o bibliotecă şi un teren de sport, dar este disponibil şi pentru organizarea unor tabere sau conferinţe.
Zilele trecute, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în Sângeorz-Băi a fost pusă piatra de temelie a Centrului Misionar de Tineret „Preot Ioan Bunea”.
Alături de Înalt Preasfinţia sa au mai participat Părintele Consilier pe probleme de protocol Claudiu Grama, Directorul economic al Arhiepiscopiei Sorin Câlea, Părintele Prototop Ioan Dâmbu, preotul paroh Ioan Băndean, credincioşi ai parohiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.
Acest centru este destinat tinerilor, având drept scop implicarea acestora în proiecte şi activităţi care se vor desfăşura în noua clădire.
Centrul Misionar de Tineret „Preot Ioan Bunea” va fi amplasat în spatele Bisericii din Sângeorz-Băi (Staţiune) şi dispune de 50 de locuri de cazare, o sală de mese, un birou administrativ, o sală de şedinţe, o bibliotecă şi un teren de sport, dar este disponibil şi pentru organizarea unor tabere sau conferinţe.