Vecinii tânărului care ar putea fi responsabil de tragedia a zeci de familii care locuiau în blocurile afectate grav de explozia de ieri seară avea serioase probleme cu legea, chiar dacă nu a fost niciodată cercetat penal. El a fost sancționat de polițiști nu mai puțin de 13 ori și a fost internat la psihiatrie numai anul acesta de trei ori!
Încet, încet ies la iveală detalii despre comportamentul lui Andrei Condrade, tânărul care a suferit arsuri grave după ce apartamentul în care locuia a explodat.
Vecinii s-au plâns de comportamentul și atitudinea acestuia de mai multe ori. Aceștia au povestit jurnaliștilor că tânărul era pus pe scandal, că se temeau de el, mai ales că se droga.
În plus, a avut numeroase scandaluri cu bunicul său, bătrânul fiind cel care l-a scos de mai multe ori, pe propria răspundere din secția de psihiatrie unde a fost internat de mai multe ori pentru problemele pe care le avea cu drogurile.
Poliția a fost chemată de mai multe ori la fața locului, chiar și de bunic care a refuzat însă să depună plângere împotriva nepotului.
Totuși, sursele Bistrițeanul.ro spun că tânărul a fost reclamat de mai multe ori la poliție de un vecin, cunoscut cu probleme psihice, care, spre exemplu, a anunțat numai anul acesta de trei ori poliția pentru că avea probleme cu tânărul, în una dintre reclamații spunând că Andrei i-ar fi distrus bunuri.
În acest an, Andrei Condrade a fost sancționat de polițiști de două ori, având din 2013 și până acum în total 13 sancțiuni contravenționale date de polițiști.
Tot anul acesta a fost internat de trei ori în secția de psihiatrie a Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, însă de fiecare dată a fost scos de bunicul său din spital.
Deocamdată polițiștii și pompierii fac cercetări pentru a stabili dacă totul a fost un accident sau explozia a fost una intenționată.