Tânăra de 21 de ani implicată într-un accident violent aseară în Bistrița a fost transportată de urgență la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, având, se pare, nevoie de mai multe operații la față. Întrucât aceasta era agitată, medicii au indus-o în comă medicamentos.
Un accident rutier violent s-a petrecut aseară, în jurul orei 22:15, pe strada Sigmirului, la doi pași de magazinul Dedeman. Un tânăr care venea dinspre pasarelă a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un TIR, care staționa pe partea stângă, în parcarea privată a producătorului de cabluri RCB Electro.
Impactul a fost atât de puternic, încât cei doi tineri aflați în autoturism au avut nevoie de ajutorul pompierilor militari pentru a se elibera dintre fiarele contorsionate. Salvatorii au tăiat elementele de caroserie pentru a-i putea scoate din mașină. Mai multe despre acest accident puteți citi AICI.
Cei doi tineri au fost stabilizați de echipajele medicale SMURD ajunse la fața locului și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență cu multiple traumatisme.
După câteva ore însă, medicii bistrițeni au hotărât să o transporte la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca. Se pare că tânăra va avea nevoie de mai multe operații reparatorii, suferind multiple traumatisme și la nivelul feței. Aceasta a fost transportată în Cluj-Napoca în comă indusă medicamentos.
„Băiatul este internat la secția de Anestezie, Terapie Intensivă politraumatizat. Starea sa este stabilă. Deocamdată nu se pune problema intervențiilor chirurgicale și nici noaptea trecută nu s-a pus. Fata a fost transportată în Cluj-Napoca, în comă indusă medicamentos, întrucât era foarte agitată. Are multiple leziuni la nivelul feței, care necesită atenția Clinicii de Chirurgie Cranio-Maxilofacială”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Mihaela Mastan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
UPDATE:
Se pare că și tânăra, internată într-o clinică de specialitate din Cluj-Napoca este în stare stabilă, nefiindu-i pusă viața în pericol. Aceasta urmează să fie supusă la mai multe intervenții chirurgicale, în cursul zilei de astăzi.