Tabăra de călărie de la Refugiul Caii Lupilor din Șieu-Sfântu a fost destinația de vacanță pentru mulți copii din Bistrița și nu numai. În mijlocul naturii, liberi și fericiți alături de caii lor preferați, copiii au petrecut vacanțe pe care cu greu le vor uita.
Ioana și Simi, proprietarii Refugiului Caii Lupilor din Șieu-Sfântu, s-au gândit că vacanțele micilor prieteni care urmează ore de călărie aici ar fi și mai frumoase dacă ar petrece o săptămână alături de prietenii lor, caii, pe care să-i îngrijească zi de zi, nu numai la sfârșit de săptămână.
Așa au decis să organizeze taberele de călărie pentru copii, în care oferă câteva zile sau o săptămână de găzduire și două ore de călărie zilnic, plus șansa de a-și răsfăța caii preferați. Unde mai pui că locul în care este amplasat refugiul este un colț de rai, unde orice clipă petrecută este cel mai frumos dar.
În tabere s-au înscris copii care au urmat deja cursuri de călărie și au trăit o vacanță de vis. Au hrănit caii, i-au pieptănat, le-au dat pe furiș câte un măr, apoi s-au plimbat împreună pe dealuri, prin păduri și s-au răcorit în zilele caniculare împreună în apele râului. Au uitat pentru câteva zile de calculatoare, telefoane și au trăit simplu, bucurându-se doar de natură și de viață.
În Refugiul Caii Lupilor de la Șieu-Sfântu sunt acum 14 cai, fiecare cu povestea lui. Cei mai mulți dintre cai au povești triste, fiind salvați ba din mâna unor stăpâni cruzi care-i băteau sistematic, ba din pragul abatorului, ori erau atât de bolnavi că nu le mai dădea nimeni nicio șansă. Dragostea i-a salvat însă pe toți. Recuperarea unui cal poate dura ani de zile, dar după ce și-a revenit complet, între el și oameni se leagă o altfel de poveste, de dragoste, în care bătaia și durerea nu mai au loc. E doar multă dragoste și o viață minunată împreună.
Despre Refugiul Caii Lupilor s-ar putea spune că este un refugiu și al oamenilor, acolo natura și elementele simple care compun viața căpătând o altă valoare, mai bine spus adevărata valoare.
AFLĂ mai multe despre Caii Lupilor accesând http://caiilupilor.com/ sau http://www.facebook.com/caii.lupilor.3