Primăria Bistriţa plăteşte anual bani grei pentru iluminatul public. Facturile pentru acest serviciu scad bugetul municipiului destul de mult, an de an iluminatul public fiind tot mai scump.
În fiecare an municipalitatea plăteşte sute de milioane de lei pentru a asigura iluminatul public pe străzile oraşului. În bugetul de pe acest an al Primăriei Bistriţa a fost rezervată suma de 4,5 milioane de lei pentru iluminatul public din Bistriţa.
Din aceşti bani, 2,1 milioane de lei sunt pentru facturile către furnizorii de electricitate, iar restul sunt pentru întreţinerea şi repararea corpurilor de iluminat dar şi pentru achiziţionarea unor ornamente festive.
Municipalitatea plăteşte bani grei pentru a asigura acest serviciu în Bistriţa şi cu toate acestea sunt peste 70 de străzi pe care nu este ilumint public. Sute de bistriţeni sunt nemulţumiţi că deşi plătesc taxe şi impozite această problemă nu le-a fost rezolvată.