Surse bine informate susțin că în acest sfârșit de săptămână Doina Pană va demisiona din fruntea ISJ BN, locul acesteia urmând să fie preluat de Camelia Tabără, consilier local PSD și director al Colegiului Național Andrei Mureșanu din Bistrița. Doina Pană se pregătește pentru alegerile din toamnă, când vizează un scaun de deputat.
După trecerea puterii în mâinile USL, schimbarea directorilor de instituții a devenit sportul preferat al alb-roșilor cu săgeată albastră. Cărțile se joacă în jurul unei mese rotunde unde au loc foarte puține persoane. Totuși, fiecare negociator are preferații lui și dacă până acum s-a căzut de acord la ceva este împărțirea instituțiilor. Conform împărțelii, șefia ISJ revine PSD, chiar dacă o hotărâre judecătorească i-ar permite lui Mihai Mureșan (PNL) să se așeze pe acest scaun. De dragul alianței, acesta a renunțat la funcție pentru un post de inspector adjunct.
PSD a desemnat-o pe Doina Pană să conducă Inspectoratul Școlar, dar, se pare, doar pentru scurt timp. Surse bine informate susțin că la sfârșitul acestei săptămâni Doina Pană va demisiona din funcție urmând ca șefia instituției să fie preluată de Camelia Tabără, consilier local PSD și director al Colegiului Național Andrei Mureșanu din Bistrița, unde a confirmat timp de mai mulți ani că poate fi un bun manager.
Se pare că mișcarea a fost dinainte gândită, Doina Pană ținându-i locul colegei sale de partid, ocupată cu examenele de absolvire a studiilor la cea de-a doua facultate.
Doina Pană nu va renunța la visul de ocupa un loc în Parlamentul României. Dacă în urmă cu patru ani a pierdut la mustață un scaun de senator, în această toamnă este decisă să ocupe un fotoliu de deputat. Aceleași surse susțin că ar putea candida pe Colegiul I Bistrița, însă cu condiția să câștige cursa internă din partid, unde sunt susțineri pe același colegiu și pentru alți posibili candidați.