Chiar dacă nu a închis colegiul în care a candidat pentru un fotoliu de senator Cristian Florian ar putea obţine la redistribuire un fotoliu de parlamentar. Colegii de partid spun că toate calculele indică acest lucru şi susţin că există şanse extrem de mari ca fostul prefect să ajungă în Parlament.
Surse bine informate din cadrul Partidului Democrat Liberal susţin că obţinerea funcţiei de senator pentru Cristian Florian este aproape sigură.
Calculele făcute de cei din PDL indică faptul că şansele ca acesta să fie senator sunt mai mari de 80 la sută.
Cristian Florian a candidat pe Colegiul 2 – Senat dar a pierdut în faţa lui Ioan Deneş (USL) care a avut 27.071 de voturi pe când Florian a reuşit să obţină doar 13.834 de voturi din partea alegătorilor.
Totuşi chiar dacă a avut mai puţine voturi, la redistribuire, Cristian Florian ar putea primi un fotoliu de senator de Bistriţa-Năsăud. În aceste condiţii Colegiul 2 ar fi reprezentat de doi parlamentari, Ioan Deneş şi Cristian Florian.
Abia joi se va şti dacă toate calculele celor de la PDL se adeveresc şi Florian va fi senator sau nu. Preşedintele biroului electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, judecătorul Ioan Părăuan a explicat pentru Bistriţeanul.ro că „deocamdată nu avem nimic oficial legat de candidaţi pentru că aşteptăm să se pronunţe Biroul Electoral Central. Eu mâine voi merge la Bucureşti pentru a primi oficial actele cu rezultatele şi cu cei care au fost aleşi parlamentari”.