Ajutor de urgenţă de 60.000 de lei – asta va primi cumnatul primarului din Feldru, după ce în urmă cu câteva seri, o sală de nunţi pe care o avea în localitate a fost mistuită de un incendiu. Primarul Grigore Ţolan spune că nu ştia nimic despre alocarea acestor bani şi că nu a avut nicio implicare.
Un incendiu puternic a alertat duminică noaptea localnicii din Feldru şi pompierii. Şapte echipaje cu apă şi spumă, dar şi pompieri voluntari din Feldru şi Ilva Mică au luptat ore în şir cu flăcările care au cuprins o sală de nunţi.
Din păcate, flăcările au făcut scrum clădirea de 1.400 de metri pătraţi. Sala de nunţi ce a ars aparţinea cumnatului primarului comunei Feldru.
La nicio zi după incendiu, proprietarul sălii de nunţi a avut parte de o surpriză plăcută: a primit ajutor de urgenţă de la Primăria Feldru.
„Luni am avut şedinţă de Consiliu Local, iar printre proiectele dezbătute a fost şi unul legat de o rectificare bugetară. Sumele repartizate au fost împărţite pe capitole şi în funcţie de proiectele pe care le avem. În timpul şedinţei consilierii au luat în discuţie şi ceea ce s-a întâmplat la sala de nunţi, cu incendiul. Din partea consilierilor a venit iniţiativa, eu nu am avut nicio legătură, nu a fost iniţiativa mea, ca proprietarul sălii de nunţi să primească un ajutor. Astfel, consilierii locali ai PNL au propus o sumă de 50.000 de lei, iar cei ai PSD au propus 60.000 de lei. Într-un final. a fost supusă la vot, iar suma propusă de cei de la PSD a fost votată în unanimitate”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro primarul comunei Feldru, Grigore Ţolan.
Primarul susţine că nu are nimic de-a face cu propunerea consilierilor locali şi că a fost doar pus în faţa faptului împlinit. Ţolan spune că nu s-a discutat înainte de şedinţă, nici măcar la şedinţele de comisii, despre propunerea acordării unui ajutor de urgenţă pentru proprietarul sălii de nunţi care a ars.