În mare taină, o comisie formată din reprezentanți ai ADI Deșeuri, dar și ai primăriilor din județ și ai Consiliului Județean au bătut astăzi palma cu cei de la Supercom pentru colectarea deșeurilor în următoarele trei luni. Prețul în mediul urban a și crescut cu această ocazie.
Astăzi, în mare taină, o comisie formată din reprezentanți ai ADI Deșeuri, ai primăriilor importante din județ și ai Consiliului Județean au deschis ofertele pentru colectarea gunoaielor în următoarele trei luni, până când se va organiza o nouă licitație pentru a identifica un operator unic.
Surpriză! Singura firmă de profil care a venit cu o ofertă în acest sens este Supercom, cei care se ocupă de curățenia stradală momentan în Bistrița. Aceștia au propus un preț de 2,5 lei în mediul rural și aproape 10 lei în mediul urban. Comisia a reușit să negocieze și să scadă puțin prețul inițial al bucureștenilor, astfel că în mediul urban se va plăti 8,25 de lei fără TVA.
Factura la gunoi o să scadă în cazul firmelor. Dacă până acum Vitalia cerea firmelor 360 de lei fără TVA, noul operator provizoriu cere cu 20 de lei mai puțin.
„Astăzi s-au deschis ofertele. Singurul ofertant a fost Supercom, ceilalți doi care au fost invitați să vină cu oferte nu s-au prezentat. Supercom a venit cu un preț de 9,92 lei în mediul urban, dar am reușit să-l scădem la 8,25 de lei. Acum trebuie întocmit raportul, iar acest preț trebuie să treacă prin toate consiliile locale ale tuturor primăriilor din județ. Ei (n.r. Supercom) spun că sunt pregătiți pentru tot județul”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro administratorul public al orașului, George Avram.
Potrivit acestuia, chiar dacă acest preț trebuie să treacă și prin consiliile locale și mai apoi aprobat și în ADI Deșeuri, se așteaptă ca Supercom să înceapă activitatea în întreg județul încă de lunea viitoare.