Deşi împart acelaşi idei şi condamnă aceleaşi proiecte cu care nu sunt de acord când vine vorba de votul final al proiectului de buget liberalii şi ecologiştii nu sunt pe aceeaşi lungime de undă. Liberalii sunt supăraţi că ecologiştii le-au întors spatele şi pun totul pe seama unor înţelegeri între PER şi putere.
"Ecologiştii nu trebuiau să fie de partea noastră, trebuiau să fie de partea cetăţenilor. Asta este un prim aspect fiindcă nu am făcut înţelegeri ca să ne susţină pe noi.
De-a lungul timpului, în ultimii trei ani de zile, ne-am regăsit în aceeaşi ipostază şi am discutat. Dacă rămâneau consecvenţi pe discuţiile avute asta însemna că puteam să determinăm cealaltă parte (n.red. puterea) să accepte propuneri făcute şi de ei şi de noi. Aşa dânşii s-au mulţumit pe nişte înţelegeri pe care nu le cunoaştem şi au anunţat că vor vota acest buget", a declarat Gheorghe Tuţă în urmă cu puţin timp într-o conferinţă de presă.
Ecologiştii au anunţat ieri că vor susţine şi vor vota proiectul de buget întrucât în planurile făcute în acest an de executivul Primăriei Bistriţa se regăsesc şi câteva dintre proiectele pe care ei le susţin şi le vor promovate.
Liberalii spun că probabil între cei doi ecologişti din Consiliul Local, Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea, şi actuala putere ar fi fost înţelegeri pentru câteva prevederi din buget, lucru care i-ar fi determinat pe reprezentanţii PER să susţină fără niciun fel de reţinere proiectul de buget din acest an.