Ieri, Guvernul a hotărât ca taxele pentru eliberarea permiselor, certificatelor de înmatriculare a mașinilor şi taxele pentru eliberarea pașapoartelor să poată fi achitate doar la Finanțele Publice. Rezultatul este că oamenii stau la cozi minute și chiar ore în șir:
Această modificare a actului normativ a dus la aglomerarea Trezoriei din Bistrița, asta și pentru că oamenii nu profită de opțiunea pe care o au - aceea de a achita toate aceste taxe online în sistem Internet Banking. Până acum, sumele aferente puteau fi plătite și la alte instituții, iar această modificare a venit ca o simplificare pentru cetățeni, însă, se pare, rezultatele nu sunt chiar cele așteptate.
Situația din Bistrița nu este singura de acest gen, cozile de la Trezoreria din Botoșani, de exemplu, ajung până în stradă.
Ordonanța de urgență nr. 41/2016 avea ca scop creșterea plăților prin intermediul sistemului Internet Banking, însă, se pare că acest lucru nu a prins la cetățeni.
„Aplicarea Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE de la data de 1 iulie 2016 impune creşterea gradului de furnizare a serviciilor online şi creşterea încrederii în tranzacţiile electronice, precum şi stabilirea unui cadru de interoperabilitate a sistemelor informatice.”