Au fost sparte dar în curând vor reveni la forma inițială! Vorbim de 14 străzi din orașul Beclean pe care au fost introduse vara aceasta, conductele de alimentare cu apă și canalizare! Lucrările executate de Aquabis au ajuns la final, urmând acum etapa de asfaltare și amenajare a tronsoanelor afectate.
Începând din luna mai a acestui an, la Beclean s-a lucrat intens la extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, pe ultimele 14 străzi din oraș care nu beneficiau de aceste utilități. Este vorba de străzile: Primăverii, Toamnei, Bicaz, Bobâlna, Crișan, Ion Pop – Reteganul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Liliacului, Dobrogeanu Gherea, Ion Creangă, Codrului, Parcului și Coldău.
Lucrările au fost executate de societatea Aquabis în cadrul contractului „Extindere reţele de distribuţie a apei şi canalizare în aria de deservire Beclean”, investiție în valoare de 16 milioane de lei. Pe toate cele 14 străzi au fost efectuate săpături, au fost introduse conductele, amenajate căminele pentru racordarea gospodăriilor și au fost turnate căminele principale pe străzi. În total s-au amenajat 2 km de rețele de apă și 4,6 km de canalizare. Odată cu încheierea lucrărilor luna aceasta, reţelele de alimentare cu apă și canalizare ajung pe toate străzile orașului Beclean și cartierele aparținătoare. Următoarea etapă este refacerea tronsoanelor afectate la stadiul la care se aflau inițial.
„Asfaltarea și amenajarea acestor 14 străzi revine tot executantului și nu Primăriei Beclean. Din câte am înțeles vor începe lucrările foarte curând, toamna aceasta, în funcție de cum se tasează pământul peste conductele recent montate. Sigur că toate tronsoanele vor fi aduse la stadiul la care se aflau înainte”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Contractul privind extinderea reţelelor de distribuţie a apei şi canalizare în orașul Beclean face parte din Master Planul de extindere şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Bistriţa – Năsăud, în valoare de 83.251.651 de euro. Realizarea acestui contract contribuie la atingerea obiectivului major al întregului proiect: reabilitarea sistemului de distribuţie a apei, de colectare şi tratare a apelor uzate, în scopul conformării cu obligaţiile privind calitatea apei prevăzute în Tratatul de Aderare, precum şi cu obiectivele Programului Operaţional Sectorial de Mediu.