Neatenţia unei şoferiţe a rănit o femeie de 50 de ani care încerca să traverseze strada. Victima se afla pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost acroşată de maşină. Din fericire, rănile pe care le-a suferit nu sunt grave.
Accidentul a avut loc în această dimineaţă, cu puţin înainte de ora 07.00. La volanul maşinii implicată în accident se afla o femeie de 30 de ani. Se pare că aceasta nu a fost atentă când s-a apropiat de o trecere de pietoni şi nu a observat că o femeie încerca să treacă strada.
"Victima are 50 de ani şi este din Dumitriţa. Din fericire, în urma impactului aceasta nu a suferit răni grave", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, subinsp. Virginia Roşca.
Rănita a primit îngrijiri medicale de la persoanalul unui echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Şoferiţa vinovată de producerea accidentului a fost testată cu aparatul etilotest care a arătat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Ea s-a ales cu un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.