Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puţin timp, în podul unui garaj din incinta unei gospodării situate pe strada Intrarea Cireşului. Pompierii au intervenit eficient, lichidând în scurt timp focul.
Două autospeciale cu apă şi spumă ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud sunt prezente, în acest moment, pe strada Intrarea Cireşului unde a izbucnit un incendiu la un garaj.
Din primele informaţii se pare că incendiul a izbucnit în podul garajului aflat în incinta unei gospodării. La doar câteva minute după ce au ajuns pompierii, incendiul a fost lichidat.
Până în acest moment nu se cunosc cauzele care au dus la producerea incendiului şi nici valoarea totală a pagubelor produse. În cursul zilei de astăzi se vor face toate investigaţiile necesare.
UPDATE: 13.59
Se pare că proprietarul garajului ar fi lucrat ceva ]n interirorul acestuia ;i ar fi folosit benzină. Din neatenţie bărbatul a dat foc benzinei iar focul a ajuns la nişte materiale lemnoase depozitate în garaj care s-au aprins foarte repede.
Proprietarul a reuşi să îşi scoată maşina la timp din garaj inainte ca focul să se extindă.
Incendiul a distrus acoperişul garajului iar pagubele se ridică la aproximativ 1500 de lei.
Redacţia Bistriţeanul.ro îi mulţumeşte lui Laurențiu Grec pentru poze!