Fiecare dintre noi își proiectează România ideală, își conturează propriile așteptări. Ce aștept eu, nu neapărat de la Guvernul Cioloș, care acum e în chinurile facerii, ci de la toate guvernările care s-au perindat și se vor perinda de acum înainte la conducerea României? Ceea ce vă doriți și dumneavoastră! Normalitate, adică!

Cum văd eu normalitatea asta? Simplu.

1. Să nu mai fie nici un premier, oricum s-ar numi el și de-al cui o fi el, în postura de a-și începe programul de guvernare cu astfel de cuvinte: „Societatea românească a fost martora unei tragedii fără precedent ... Această realitate tragică a creat un orizont de așteptare ... Programul acestui Guvern trebuie să răspundă acestor realități...” (selecții din documentul dat publicității de Dacian Cioloș ca Program de guvernare). Stimate domnule Dacian Cioloș, dragă domnule Profesor Vasile Dâncu! Orizontul de așteptare al societății românești e vechi de vreo 25 de ani. Acum doar a explodat mămăliga și oamenii au reacționat emoțional, o știți foarte bine. Așa că, rogu-vă tare fain, uitați-vă puțin la așteptările noastre (bănuiesc că și ale domniilor voastre) de profunzime!

2. Normalitatea societății vine de la normalitatea fiecărui individ în parte. Și de la normalitatea relațiilor personale dintre indivizi și dintre indivizi și Stat. Domnilor dragi! Acuma știu că normali nu ne puteți face pe toți dintr-o pușcătură din degete. Să începem cu normalitatea relațiilor dintre noi, indivizii și Stat. Ce ziceți? Nu știu cum îți face, dar aștept momentul în care Statul să nu fie stăpânul și eu sluga.

Știți foarte bine că Statul e format din oameni, cel puțin la nivel de reprezentare și identificare. Oare cum ar fi, de exemplu, să începeți prin a ne scăpa (și sunt convinsă că ați face un bine major și Statului în sine) de acei funcționari incompetenți, leneși, rău-voitori, tupeiști care pătează toată tagma funcționarilor publici din țara asta.

Cred că știți că un șef de instituție publică este legat de mâini și de picioare dacă și-a propus să dea afară un funcționar public din categoria mai sus pomenită.

Statutul funcționarului public le conferă acestor uscături atât de multe certitudini că nimeni nu le poate face nimic și nu îi poate trage la răspundere, darmite să îi mai dea afară, încât îi doare fix în cot de posibilele acte de curaj ale vreunui șef sătul de ei (pe bună dreptate și profesional vorbind) și le permite să îi râdă în bot oricui ar avea maxima îndrăzneală să își propună să îi concedieze.

Nu vreau să deschideți cutia Pandorei și să veniți cu soluții care să permită epurări pe alte criterii decât cele strict profesionale, dar faceți ceva, rogu-vă tare fain. Știți că funcționarii publici pot ieși liniștiți la pensie din posturile pe care le ocupă, fără să facă nimic toată viața lor, să nu aducă nici un plus de valoare Statului pe care îl reprezintă în relația cu noi, pentru că, dacă cineva îndrăznește să îi dea afară, instanțele îl mănâncă și plătim despăgubiri colosale, din banii noștri, pentru cel eliminat din sistem. Plus că trebuie pus la loc!

Ăsta-i un mare bai, domnilor dragi, pentru că uscăturile din sistem sunt mai vizibile decât funcționarii publici conștiincioși, vizionari, care muncesc fără să spună o secundă că pentru banii care îi iau nu merită să se ridice de la birou. Cred că ar fi cazul să umblați puțin, împreună cu Parlamentul (care nu are curaj să-și asume o asemenea măsură din rațiuni lesne de bănuit), la Statutul funcționarului public. Nu numai să îi plătim diferențiat, în funcție de performanță, cum văd deja că ați propus, ci și să putem scăpa de cei care fac umbră pământului prin instituțiile publice.

3. Să scăpăm de asistații sociali care refuză să muncească, deși ar avea unde, dar și de cei ce primesc pe nedrept ajutoare de handicap, iar ei sunt mai în putere și mai apți fizic decât domniile voastre. Știu cazuri concrete de comune în care peste 50% din populația lor primește ajutoare de handicap nejustificate.

Ori banii ăia îi musai să faceți ceva să ajungă la cei care au nevoie reală de ei. Nu la trântori care stau pe ulița satului cât e ziua de mare sau în cârciumi, râzând de cei care trec cu sapa pe lângă ei. Aici tot domniile voastre trebuie să dezlegați carul de boi, pentru că Parlamentul, de frica voturilor, nu va îndrăzni veci pururi amin să ia astfel de măsuri.

4. Referitor la absorbția fondurilor europene. Probabil știți deja că sunt multe proiecte finanțate, contractate, care nu au ajuns să vadă lumina zilei din cauza Statului. Iar banii alocați lor e logic că s-au pierdut. Și aici am identificat, prin prisma experienței proprii, câteva chestiuni care contribuie la acest dezastru:

a) Câți evaluatori există, tot atâtea reguli există. Poate aveți în plan să faceți ceva concret în privința asta, pentru că am văzut că vă preocupă acest aspect.

b) Oamenii angrenați în sistemul care se ocupă de fondurile europene sunt extrem de puțini pentru volumul imens de muncă din domeniu. Efectiv nu fac față nici măcar fizic, darmite intelectual!

c) Să lămuriți o dată pentru totdeauna ce și cum e cu licitațiile pe proiecte și cu contestațiile la acestea. Intenții au existat, dar așa au rămas! Se întârzie proiecte, se pierd proiecte din cauza contestațiilor la contestații, dar și a practicilor diferite de judecare a acestora. Ce face un beneficiar de fonduri europene când, pentru o contestație la o licitație, de exemplu, primește soluții diferite: una de la CNSC și alta de la instanțele judecătorești?

5. Plătiți, rogu-vă, și primarii în funcție de performanțe, așa cum vreți să faceți în cazul funcționarilor publici și atunci nu ne mai punem problema pensiilor speciale sau a parandărăturilor pe care le pretind pe lucrările de investiții derulate în comunitățile lor. Nu cred că ar strica să analizați, de exemplu, posibilitatea ca primarii să primească procent clar din sumele atrase ca finanțări pe proiecte. I-ați stimula și pe ei să facă treabă, i-ați scuti și pe participanții la licitații pe acele proiecte să devină „ingineri financiari”.

6. Educație. Domnule Cioloș! Datorită educației dvs. ați ajuns astăzi ceea ce sunteți! Domnule Profesor Dâncu! De la dvs. am învățat niște lucruri datorită cărora sunt ceea ce sunt! Faceți ceva și dați-le această șansă și copiilor mei. Nu vreau, ca părinte, să plătesc meditații pentru copilul meu pentru a învăța exact ceea ce ar trebui să învețe la clasă.

Nu vreau, ca părinte, să plătesc, cu sume care mă depășesc uneori, dotarea sălilor de clasă sau materialele suplimentare pentru școală. Nu vreau să plătesc cu bani grei un program after school pentru copiii mei, pentru simplu motiv că nu am o bunică, mătușă, verișoară disponibilă să mi-i preia la ora 12.00 sau la 14.00 de la școală, când eu sunt în câmpia muncii.

Nu vreau să mai văd manuale alternative care multe țin de domeniul SF sau te fac să râzi sau să plângi datorită conținutului lor. Nu vreau să mai văd dascăli care ajung la catedră cu nota 5.

Nu vreau să mai văd dascăli care nu au din ce să-și cumpere o pereche de pantofi noi dacă nu se apucă de dat meditații sau își fac un mic after school la negru.

Vreau să avem copii care învață lucruri utile, practice, nu unele care-i transformă din mici genii în clasele primare în analfabeți la bacalaureat.

Lista mea ar putea continua mult și bine. Însă mă opresc aici. Dar sper că domniile voastre nu vă veți opri!