Deşi colegul de partid Dorin Dobra spune că cererea de dizolvare a BPJ a fost depusă şi deja respinsă de conducerea PNL preşedintele organizaţiei judeţene, Stelian Dolha spune că aceste lucruri sunt false. Dolha spune că nu a depus încă cererea de dizolvare şi că va face acest lucru abia după Congresul Naţional al PNL.
"Nu a fost nicio decizie de respingere pentru că nu am depus cererea. Am hotărât să nu depun cererea de dizolvare pentru că în acest momente avem alte preocupări. Organizăm congresul, discutăm despre unitate, despre alegerile prezidenţiale. am decis că voi depune cererea abia după Congresul Naţional al PNL. Eu am martori că nu am depus cererea. Dorin Dobra şi Dorin Popescu nu au de unde să ştie ce am făcut eu pentru că ei nu fac parte din Biroul Politic Naţional. Aşa stau lucrurile. Ar fi vrut ei să se întâmple aşa", a declarat pentru Bistriţeanul.ro preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Stelian Dolha.
Congresul Naţional al PNL va avea loc în perioada 27 - 28 iunie. Stelian Dolha spune că abia după ce acesta va fi încheiat se gândeşte să ceară oficial dizolvarea Biroului Politic Judeţean şi numirea unei structuri de conducere interimare.
Rezultatele obţinute la alegerile pentru Parlamentul European l-au determinat pe Stelian Dolha să vrea o nouă structură de conducere la nivel judeţean. El a anunţat că doreşte ca Biroul Politic Judeţean să fie dizolvat mai ales pentru că mulţi dintre seniorii aflaţi la conducere nu s-au impicat în campania electorală.