Acesta se judecă cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru că a fost exclus din rândul consilierilor judeţeni. Prima înfăţişare în acest dosar are loc în 31 mai.
La începutul lunii martie Ştefan Todea a fost exclus din Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Motivul? A rămas fără sprijin politic de la PP DD şi astfel conducerea CJ BN a decis să îl excludă din rândul aleşilor judeţeni.
Todea a cotestat excluderea şi a apelat la ajutorul instanţei de judecată pentru a-şi face dreptate.
Acesta a depus la Tribunalul Bistriţa-Năsăud în 12 martie actele prin care cerea ca decizia prin care a fost încetat mandatul său de consilier judeţean să fie anulată.
„Conform noilor legi durează circa 30 de zile până când se pun la punct toate detaliile pentru ca prima înfăţişare să fie programată. În data de 31 mai va avea prima înfăţişare în acest proces”, a declarat Ştefan Todea pentru Bistriţeanul.ro.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a mai fost acţionat în judecată şi de Luca Peter, tot pe acelaşi motiv ca şi în cazul lui Ştefan Todea. Peter a rămas fără scaunul de consilier judeţean după ce i-a fost imputat faptul că a fost cercetat într-un dosar în care era acuzat de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
De partea celor doi foşti consilieri judeţeni este şi grupul PDL din Consiliul Judeţean. Democrat-liberalii au dat conducerea CJ BN în judecată tot pentru a contesta excluderea lui Luca Peter şi a lui Ştefan Todea.
Primele înfăţişări în procesele, intentate de Luca Peter şi respectiv grupul Partidului Democrat Liberal, nu au fost deocamdată programate.