Reabilitarea termica a Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud a inceput inca de saptamanile trecute si va fi finalizata doar in vara anului viitor. Pana atunci conducerea spitalului nu va putea face economii la factura pentru incalzire si la consumul de energie. Lucrarile sunt executate de o firma din Petrosani care va incasa suma de 3,6 milioane lei.
Reabilitarea Spitalului de Urgenta Bistrita-Nasaud este cuprinsa intr-un proiect pilot de reabilitare a cladirilor de interes public cu functie de asistenta sociala. Suma necesara investitiilor se ridica la 3,6 milioane lei. Banii necesari pentru aceasta constructie provin din fondurile proprii ale Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului si Fondul Elvetian de Contrapartida, cu cofinantarea Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud.
De lucrarile de reabilitare termica a spitalului se ocupa firma SC Consmin S.A Petrosani din judetul Hunedoara. Aici urmeaza sa fie izolati termic peste 4000 de metri patrati de pereti exteriori. Muncitorii vor trebui sa termine lucrarile pana in vara anului viitor.
Prin reabilitarea termica a spitalului se va reduce pierderea de caldura si vor scadea cheltuielile pentru incalzire si totodata, va fi redus si consumul de energie.
In cadrului „Programului pilot de reabilitare termica a unor cladiri, proprietate privata, din domeniul asistentei sociale si ocrotirii sanatatii, aflate in administrarea autoritatilor administratiei publice locale” sunt cuprise doar trei spitale din tara printre care se numara si Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita-Nasaud.