Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bistrita-Nasaud a fost dotata cu un centru de servicii in care somerii pot obtine informatii referitoare la locurile de munca din judet. Dar nu numai atat, somerii pot obtine viza electronica singuri, pot printa oferte de munca sau pot naviga pe internet.
Persoanele din judet care isi cauta un loc de munca o pot face de astazi si in alt mod. Nu mai trebuie sa stea la coda pentru a primi informatii de la angajatii AJOFM BN, ci le pot obtine de la infochioscul amplasat in institutie.
Printr-un proiect european, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca a dotat agentiile judetene cu infochioscuri. Aceste terminale sunt concepute pentru a oferi posibilitatea somerilor de a se informa singuri cu privire la oferta locurilor de munca.
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bistrita-Nasaud a fost dotata prin acest program cu trei calculatoare, o imprimanta, un ecran tactil, un monitor si birouri.
Somerii bistriteni pot folosi aceste dotari pentru a cauta locuri de munca pe internet, a printa, dar si pentru a depune declaratii la fondul de somaj.
“De la acest centru se pot obtine informatii electronice, persoanele pot redacta anumite documente, pot lista, pot naviga pe internet. Noutatea acestui centru consta in faptul se poate obtine viza electronica, adica persoanele isi pot pune singure viza”, a explicat directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Bistrita-Nasaud, Alexandru Manea.
Mai mult, la acest infochiosc, bistritenii pot obtine informatii si cu privire la existenta anumitor cursuri de formare profesionala.
Deocamdata nu se stie daca identificarea pentru anumite operatiuni cu caracter personal se va face pe baza de card sau pe baza de amprenta digitala.