La această concluzie au ajuns poliţiştii după ce rezultatul aparatului etilotest a indicat că şoferul vinovat de producerea accidentului avea o alcoolemie de 0,46mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mihai B. de 44 de ani nu a ţinut cont de faptul că a consumat alcool şi s-a urcat la volan. Între localităţile Floreşti şi Mogoşeni din cauza neatenţiei şi a faptului că avea ochii împăienjeniţi de aburii alcoolului a lovit o căruţă care se deplasa în acelaşi sens.
În atelajul hipo, distrus în urma impactului, se aflau două persoane care au fost rănite iar una dintre ele a ajuns la spital.
Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus de poliţişti la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea vinovăţiei şi a împrejurărilor exacte în care s-a petrecut accidentul.