Ciprian M. (29 de ani), tanarul care a provocat ieri un accident pe Bulevardul Independentei, nu detine permis de conducere! Politistii vor face verificari pentru a afla daca nu cumva tanarul are permis eliberat intr-o alta tara a Uniunii Europene.
Pe Bulevardul Independentei a avut loc ieri, in jurul orei 10.40, un accident rutier. Soferul unui BMW nu a acordat prioritate de trecere unui Echipaj de Prim Ajutor din cadrul SMURD si a fost lovit de autospeciala. Impactul a fost dur, fiind nevoie de serviciul de descarcerare pentru scoaterea soferului din BMW.
In urma accidentului, atat soferul, cat si pasagera din dreapta, o tanara de 22 de ani, au ajuns la spital. Din fericire, cei doi nu au suferit rani grave.
Politistii au descoperit insa ca tanarul sofer nu avea permis de conducere.
"In urma verificarilor a rezultat ca acesta nu figureaza in evidenta politiei ca detinator de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule si urmeaza a se stabili daca detine cumva permis eliberat de alte autoritati de pe teritoriul Uniunii Europene", transmite purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean, subinspector Antonela Gorgan.