Peste 100 de şoferi care aveau faruri cu instalaţii xenon, sau defecţiuni majore la sistemul de iluminare, au fost amendaţi de poliţiştii de la rutieră de la începutul anului şi până în prezent. Nici cei care au aplicate pe geamurile maşinii folii neomologate nu au scăpat de amenzi: 21 de şoferi au fost amendaţi din acest motiv.
Şoferii care şi-au modificat autoturismele fără a ţine cont de lege au fost sancţionaţi de către poliţişti. Cei care şi-au montat pe autoturisme faruri cu instalaţii xenon au primit amenzi cuprinse între 630 lei şi 1400 lei.
De la începutul anului au fost aplicate “114 de sancţiuni în valoare de 47.880 lei şoferilor care circulau pe drumurile publice cu autoturismul având defecţiuni majore la sistemul de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, inspector Antonela Gorgan.
Nici şoferii care şi-au lipit pe geamurile autoturismelor folii neomologate nu au scăpat de amenzi. Doar că numărul acestora a fost mult mai mic. De la începutul anului, 21 de şoferi au fost depistaţi de oamenii legi că circulau pe drumurile publice având aplicate pe autoturisme folii neomologate. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 13.230 lei.
Şoferilor, pe lângă faptul că le-au fost aplicate amenzi, le-au fost ridicate şi certificatele de înmatriculare.