Un bărbat de 46 de ani a cerut ajutorul poliției după ce a fost victima unei agresiuni în plină stradă. Bărbatul, aflat la volanul unei autoutilitare, în timp ce se afla pe DN 17 în Salva a fost oprit în trafic de doi bărbați și luat la bătaie.
“Din cercetările efectuate a rezultat faptul B.N.D., în vârstă de 46 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17C, în localitatea Salva, a fost oprit în trafic de S.D.E., în vârstă de 26 de ani şi R.I.G., de 28 de ani, ambii din localitatea Poienile Zagrei. Aceştia, pe fondul unei stări conflictuale, i-au aplicat bărbatului în vârstă de 46 de ani mai multe lovituri în zona capului şi a braţului drept” se arată într-un comunicat remis presei de Biroul de Presă al IPJ BN.
Victima a fost transportată la Spitalul orăşenesc din Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale.
“Faţă de cei doi tineri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe” mai anunță polițiștii.