Partidul Social Democrat si-a programat pentru sambata alegeri la nivel judetean. Astfel, in cadrul intalnirii cu reprezentantii PSD se va decide noua structura de conducere a Ligii Judetene a Primarilor si Consilierilor PSD.
Social democratii bistriteni se pregatesc de alegeri.
"Comitetul Executiv al Organizatiei PSD Bistrita-Nasaud a decis convocarea Reuniunii Ligii Judetene a Primarilor si Consilierilor PSD pentru data de 17 aprilie 2010, incepand cu ora 11.00, la Centrul Municipal pentru Cultura", se arata intr-un comunicat remis presei de catre organizatia judeteana a Partidului Social Democrat.
Conform statutului partidului si a regulamentului de organizare si functionare al acestui for, in cadrul adunarii generale va fi aleasa noua structura de conducere la nivel judetean.
Candidaturile pentru functiile de presedinte, vicepresedinti, secretar si membrii ai Biroului Permanent al Ligii Judetene a Primarilor si Consilierilor PSD pot fi depuse la sediul partidului pana cel tarziu vineri, 16 aprile, orele 14.00.
Daniel Suciu, purtatorul de cuvant al PSD BN, a declarat ca la acest eveniment este asteptat sa soseasca si Liviu Dragnea, secretarul general al PSD. De asemenea, vor participa circa 400 de delegati.