Tânărul lucra la o stână de lângă localitatea Rebra şi a fost găsit mort chiar de ciobanul cu care lucra. Omul a anunţat imediat autorităţile, iar poliţiştii şi criminaliştii încearcă acum să afle cum a murit acesta.
Ciobanul a povestit poliţiştilor că în această după masă i-a fătat o oaie şi că a plecat cu mielul spre casă, lăsându-l pe ciobanul de 20 de ani cu turma de mioare.
Când a văzut că se însearează şi ajutoul său nu mai vine cu oile acasă ciobanul a plecat în căutarea lui. A găsit turma nesupravegheată şi a început să îl caute pe cel în grija căruia îşi lăsase oile.
Bărbatul avea să facă o descoperire care l-a îngrozit. Tânărul de 20 de ani zăcea inconştient lângă un pârâu, cu o pungă trasă pe cap şi acoperit cu un celofan.
Speriat omul a sunat la 112 şi a cerut ajutorul, iar în zonă au apărut imediat poliţiştii şi medicii. Cu toate efoturile disperate ale celor de la SMURD ciobanul de 20 de ani nu a mai putut fi salvat.
Criminaliştii se află la această oră în zonă şi încearcă să afle ce anume s-a întâmplat şi cum a murit tânărul de 20 de ani.